Parlamentul României

 
Lege nr. 15/1990

din 07/08/1990
Versiune actualizata la data de 14/12/2011

privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale


 

    ___________
@Text actualizat la data de 14.12.2011. Actul include modificările din următoarele acte:
- Legea nr. 21/1996
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 88 din 30/04/1996.
- Legea nr. 219/1998 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 459 din 30/11/1998.
- O.U.G. nr. 49/1999 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 170 din 22/04/1999.
- Legea nr. 136/2000 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 25/07/2000.
- Ordonanţa nr. 15/1993 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 202 din 23/08/1993.
- Legea nr. 80/1991 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 263 din 23/12/1991.
- Legea nr. 58/1991 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 169 din 16/08/1991.
- Legea nr. 276/2006 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 586 din 06/07/2006.
- O.U.G. nr. 58/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 439 din 28/06/2007.
- Legea nr. 245/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 865 din 08/12/2011.
- O.U.G. nr. 109/2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 883 din 14/12/2011.

   
CAPITOLUL I

  Dispoziţii generale

   Art. 1. - Unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, se organizează şi funcţionează, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale.
    De asemenea, unităţi economice, bunuri sau activităţi pot fi, după caz, concesionate sau închiriate cu respectarea prevederilor prezentei legi.
    Regiile autonome şi societăţile comerciale pot, în condiţiile prezentei legi, să se asocieze pentru realizarea în comun de activităţi productive şi de comercializare.

   
CAPITOLUL II

  Regiile autonome

   Art. 2. - Regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare - precum şi în unele domenii aparţinînd altor ramuri stabilite de guvern.
   Art. 3. - Regiile autonome sînt persoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
    Regii autonome se pot înfiinţa prin hotărîre a guvernului, pentru cele de interes naţional, sau prin hotărîre a organelor judeţene şi municipale ale administraţiei de stat, pentru cele de interes local, din ramurile şi domeniile stabilite potrivit art. 2.
   Art. 4. - Prin actul de înfiinţare a regiei autonome se vor stabili obiectul său de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal.
    Regiile autonome pot înfiinţa în cadrul structurii lor: uzine, fabrici, ateliere, servicii, sucursale şi alte asemenea subunităţi necesare realizării obiectului de activitate. Modalitatea de constituire a acestora şi relaţiile lor din cadrul regiei autonome şi cu terţii sînt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al regiei autonome, elaborat de consiliul de administraţie şi aprobat de organul care a înfiinţat regia respectivă.
   Art. 5. - Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său.
    În exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită.
    Înstrăinarea bunurilor imobile aparţinînd regiei autonome sau încheierea de tranzacţii în litigii cu o valoare de peste zece milioane de lei se face cu aprobarea ministerului de resort.
   Art. 6. Abrogat prin alineatul din Ordonanţă nr. 15/1993 începând cu 23.08.1993.
   Art. 7. Abrogat prin alineatul (1) din Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011 începând cu 14.12.2011.
   Art. 8. Abrogat prin alineatul din Ordonanţă nr. 15/1993 începând cu 23.08.1993.
   Art. 9. - Abrogat prin alineatul din Ordonanţă nr. 15/1993 începând cu 23.08.1993.
    Pentru acoperirea eventualelor deficite, regiile autonome pot beneficia de subvenţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori pot contracta credite bancare.
    Subvenţiile se acordă şi se administrează de guvern sau de organele locale ale administraţiei de stat, după caz, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora şi pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.
   Art. 10. Abrogat prin alineatul din Ordonanţă nr. 15/1993 începând cu 23.08.1993.
   Art. 11. - Operaţiunile de încasări şi plăţi ale regiei autonome se efectuează prin conturi deschise la bănci.
    În limitele celor stabilite de Banca Naţională a României, pentru necesităţi curente, regia autonomă poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută prin casieria proprie.
    Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin unităţile Băncii Române de Comerţ Exterior sau alte bănci.
   Art. 12. Abrogat prin alineatul (1) din Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011 începând cu 14.12.2011.
   Art. 13. Abrogat prin alineatul (1) din Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011 începând cu 14.12.2011.
   Art. 14. Abrogat prin alineatul (1) din Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2011 începând cu 14.12.2011.
   Art. 15. Abrogat prin alineatul din Ordonanţă nr. 15/1993 începând cu 23.08.1993.
   
CAPITOLUL III

  Societăţi comerciale

   Art. 16. - Unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege.
   Art. 17. - Unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărîre a guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administraţiei locale de stat.
   Art. 18. - Prin actul de înfiinţare se aprobă statutul societăţii comerciale şi se vor stabili:
   a) forma juridică, obiectul de activitate, denumirea şi sediul principal al societăţii;
   b) capitalul social subscris, structura şi modalitatea de constituire a acestuia;
   c) modalitatea de preluare a activului şi pasivului unităţii economice de stat care se constituie în societate comercială.
    În baza actului de înfiinţare, societatea comercială se înscrie în registrul camerelor de comerţ şi industrie. Actul de înfiinţare se publică în Monitorul Oficial al României.
   Art. 19. - Inventarierea patrimoniului unităţilor economice de stat supuse transformării în societăţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărîre a guvernului.
   Art. 20. - Iniţial, capitalul social al societăţilor comerciale constituite potrivit art. 17 este deţinut integral de statul român sub formă de acţiuni sau părţi sociale, în raport cu forma juridică a societăţii şi va fi vărsat în întregime la data constituirii societăţii.
    Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sînt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobîndite cu alt titlu.
   Art. 21. - Societăţile comerciale înfiinţate conform prezentei legi au un acţionar, respectiv deţinător de părţi sociale, unic pînă la transferul total sau parţial al acţiunilor sau părţilor sociale către terţe părţi din sectorul public sau privat, din ţară sau din străinătate, în conformitate cu legislaţia specială.
   Art. 22. - În vederea pregătirii, organizării şi coordonării activităţii de transfer a acţiunilor sau părţilor sociale se constituie Agenţia naţională pentru privatizare, în subordinea guvernului.
    Atribuţiile agenţiei sînt cele stabilite prin lege specială, precum şi prin prezenta lege, iar structura organizatorică a acesteia se va stabili prin hotărîre a guvernului.
   Art. 23. - Societăţile comerciale, constituite potrivit prezentei legi, vor transmite Agenţiei naţionale pentru privatizare un titlu de valoare egal cu 30% din cuantumul capitalului social stabilit, în termen de 30 de zile de la constituirea lor.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
    Abrogat prin alineatul din Lege nr. 58/1991 începând cu 16.08.1991.
   Art. 24. - Societăţile comerciale cu capital de stat întocmesc anual buget de venituri şi cheltuieli, bilanţ contabil şi cont de profit şi pierderi, în condiţiile prevăzute de lege.
    Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

   
CAPITOLUL IV

  Concesionarea, închirierea şi locaţia gestiunii

   Art. 25. Abrogat prin litera a) din Lege nr. 219/1998 începând cu 29.01.1999.
   Art. 26. Abrogat prin litera a) din Lege nr. 219/1998 începând cu 29.01.1999.
   Art. 27. Abrogat prin litera a) din Lege nr. 219/1998 începând cu 29.01.1999.
   Art. 28. Abrogat prin litera a) din Lege nr. 219/1998 începând cu 29.01.1999.
   Art. 29. Abrogat prin litera a) din Lege nr. 219/1998 începând cu 29.01.1999.
   Art. 30. - Bunuri din proprietatea statului pot face obiectul unui contract de închiriere, pe baza aprobării guvernului sau a organului administraţiei locale de stat, după caz.
   Art. 31. - Contractul de închiriere se încheie pe bază de licitaţie şi va include clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat potrivit specificului acestuia.
    Contractul de închiriere se poate încheia cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către organul de stat în evidenţa şi administrarea căruia se află bunurile în cauză.
   Art. 32. - Regiile autonome sau societăţile comerciale pot încheia cu persoane fizice ori juridice, române sau străine, contracte de locaţie a gestiunii, avînd ca obiect gestiunea secţiilor, uzinelor, fabricilor şi a altor subunităţi economice din structura lor.
    Regulile generale privind încheierea acestor contracte se aprobă prin hotărîre a guvernului.

   
CAPITOLUL V

  Asocierea şi libera concurenţă

   Art. 33. - Regiile autonome şi societăţile comerciale se pot asocia în vederea realizării de activităţi comune care prezintă interes pentru asociaţi. Prin această asociere nu se naşte o nouă persoană juridică, iar raporturile dintre asociaţi se vor stabili prin contractul de asociere.
   Art. 34. - Contractul de asociere va cuprinde următoarele:
   a) părţile contractante;
   b) activităţile economice ce se vor realiza în comun;
   c) contribuţia fiecărei părţi la realizarea activităţilor economice comune convenite;
   d) condiţiile de administrare şi conducere a asociaţiei;
   e) modalitatea de împărţire a rezultatelor activităţilor economice comune desfăşurate;
   f) cauzele de încetare a asocierii şi modalitatea de împărţire a rezultatelor lichidării;
   g) orice alte clauze necesare activităţii asociaţiei.
   Art. 35. - Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital parţial sau total de stat se pot asocia între ele sau cu terţe persoane juridice sau fizice, române sau străine, în scopul creării de noi societăţi comerciale.
   Art. 36. Abrogat prin alineatul (2) din Lege nr. 21/1996 începând cu 30.01.1997.
   Art. 37. Abrogat prin alineatul (2) din Lege nr. 21/1996 începând cu 30.01.1997.
   Art. 38. Abrogat prin alineatul (2) din Lege nr. 21/1996 începând cu 30.01.1997.
   Art. 39. - În aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, la constituirea societăţilor comerciale, guvernul va proceda la restructurarea unităţilor economice de stat - întreprinderi, grupuri, combinate, trusturi şi a altor asemenea - pe criteriul autonomiei funcţionale şi financiare, urmărindu-se reducerea dimensiunii marilor întreprinderi şi multiplicarea agenţilor economici care produc acelaşi tip de bunuri, efectuează acelaşi tip de lucrări sau prestează acelaşi tip de servicii.
    Pentru unităţile economice de stat de interes local, prevederile alin. 1 se aplică de prefecturi şi Primăria municipiului Bucureşti.
   Art. 40. - Statul îşi poate rezerva activităţi economice pe care să le desfăşoare în mod exclusiv cu titlu de monopoluri de stat. Asemenea monopoluri, precum şi modul lor de administrare, se stabilesc prin legi speciale.

   
CAPITOLUL VI

  Dispoziţii comune

   Art. 41. - Structura organizatorică şi funcţională a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale se stabilesc de organele de conducere ale acestora.
    Personalul regiilor autonome şi al societăţilor comerciale este angajat de directorul general, respectiv director. Nivelul de salarizare al personalului angajat se stabileşte de organul de conducere al regiei sau societăţii comerciale, în funcţie de studii şi munca efectiv prestată, cu respectarea limitei minime de salarizare prevăzute de lege.
   Art. 42. - Regiile autonome şi societăţile comerciale, precum şi concesionarii şi persoanele care exploatează bunuri închiriate în condiţiile prezentei legi, sînt obligate să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia mediului înconjurător şi să realizeze din surse proprii mijloacele adecvate în acest scop.
   Art. 43. - Activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale poate fi influenţată de stat prin pîrghii economice cum sînt credite cu dobînzi preferenţiale, comenzi de stat, subvenţii, impozite şi taxe.
    Societăţile comerciale create pe baza prezentei legi pot fi subvenţionate pe baza hotărîrii guvernului pe o perioadă de maximum 4 ani, cu reduceri anuale ale cuantumului subvenţiei cu rate de 20% din suma iniţială.
    Nu se acordă subvenţii în caz de bancrută.
   Art. 44. - Regiile autonome şi societăţile comerciale create în temeiul prezentei legi pot efectua direct operaţiuni de comerţ exterior. În acest scop ele urmează să îşi constituie compartimente specializate de export, import, marketing şi conjunctură, cu consultarea prealabilă şi obligatorie a Ministerului Comerţului şi Turismului.
   Art. 45. Abrogat prin alineatul din Lege nr. 80/1991 începând cu 23.12.1991.
   Art. 46. - Sumele în valută cumpărate de la băncile autorizate, contra lei, la cursul de schimb al zilei, pentru plăţi externe se păstrează în conturi speciale deschise pe numele agenţilor economici la băncile comerciale.
    ___________
    Alineatul a fost modificat prin alineatul din Lege nr. 80/1991 începând cu 23.12.1991.

    Ministerul Comerţului şi Turismului poate refuza autorizaţia de import necesară utilizării acestor sume numai atunci cînd bunurile al căror import este urmărit se pot procura din ţară în condiţii competitive şi numai dacă o asemenea măsură este necesară în scopul echilibrării balanţei de plăţi externe. Corespunzător, ministerul poate refuza şi autorizaţia de export pentru bunurile strict necesare realizării producţiei interne.
   Art. 47. - Relaţiile comerciale dintre regiile autonome, cele dintre societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi relaţiile dintre ele ori între ele şi stat se vor desfăşura pe baze contractuale.
    Contractele încheiate între agenţii economici menţionaţi la alin. 1 vor fi guvernate de principiul libertăţii contractuale şi de reglementările cuprinse în Codul civil şi Codul comercial român, cu excepţiile decurgînd din prezenta lege.
   Art. 48. - Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat vor putea practica între ele şi în raporturile cu terţii, preţurile decurgînd din acţiunea conjugată a cererii şi ofertei, cu excepţia situaţiei cînd pe piaţa românească nu există cel puţin trei agenţi economici care să comercializeze acelaşi tip de bun, lucrare sau serviciu, precum şi cu excepţia cazurilor în care preţurile sînt subvenţionate de stat potrivit hotărîrii guvernului. În aceste din urmă cazuri preţurile se vor stabili de către guvern prin negociere cu agenţii economici.
   Art. 49. - Banca Română de Comerţ Exterior poate organiza licitaţii valutare la cererea agenţilor economici care deţin, în condiţiile legii, sume în valută pe care vor să le transfere altor agenţi economici, contra lei.
   Art. 50. - Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat pot să încheie contracte de vînzare, executare de lucrări sau prestări de servicii cu întreprinzători străini, cu plata în lei, dacă sumele în monedă românească deţinute de aceştia sînt rezultate din exploatarea unor investiţii efectuate de ei în România.
   Art. 51. - Litigiile de orice fel în care sînt implicate regii autonome sau societăţi comerciale cu capital de stat sînt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
    Pentru soluţionarea litigiilor dintre ele regiile autonome şi societăţile comerciale pot apela şi la arbitraj.

   
CAPITOLUL VII

  Dispoziţii tranzitorii şi finale

   Art. 52. - Pînă la liberalizarea totală a schimburilor şi eliminarea sistemului de repartiţii prin balanţe materiale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat integral sînt obligate să execute sarcinile de livrare stabilite prin balanţele întocmite de Ministerul Resurselor şi Industriei.
    În măsura în care beneficiarul de repartiţie constată că deţine un excedent de material din categoria celor dirijate, el poate proceda la vînzarea acelui excedent la preţuri ce pot depăşi preţurile de cumpărare. Asemenea operaţiuni vor fi notificate imediat Ministerului Resurselor şi Industriei. În mod similar va putea proceda şi furnizorul nominalizat prin repartiţie dacă beneficiarul său îi notifică, înainte de încheierea contractului, că nu este interesat a-şi prelua cota repartizată.
    Refuzul de încheiere a contractului, cu încălcarea prevederilor prezentului articol, atrage răspunderea civilă a regiei autonome sau a societăţii comerciale vinovate.
   Art. 53. - Bunurile care rămîn în proprietatea statului, cum ar fi clădiri guvernamentale, bunuri necesare desfăşurării activităţilor administraţiei de stat, rezerve ale statului şi altele asemenea, se înregistrează la Departamentul Rezervelor Statului şi se administrează direct de instituţiile cărora le sînt date în folosinţă.
    Actele de decizie cu privire la aceste bunuri se aprobă de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Resurselor şi Industriei, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se dispune altfel.
   Art. 54. - Prevederile prezentei legi se aplică şi companiilor, corporaţiilor, trusturilor, grupurilor de întreprinderi şi altora asemenea, înfiinţate prin reorganizarea unor centrale sau altor unităţi economice de stat prin hotărîri ale guvernului, pînă la data publicării legii.
   Art. 55. - Actualele centrale şi celelalte unităţi cu statut similar îşi încetează activitatea pe măsura înfiinţării regiilor autonome şi societăţilor comerciale potrivit prezentei legi.
    Patrimoniile acestora vor fi transmise entităţilor nou create în conformitate cu hotărîrile guvernului care se vor adopta pentru fiecare caz.
   Art. 56. - Personalul centralelor desfiinţate, precum şi personalul unităţilor economice de stat transformate în regii autonome şi societăţi comerciale, va fi preluat de acestea din urmă. Acest personal, în cazul în care este încadrat cu un salariu mai mic, are dreptul la diferenţa pînă la salariul tarifar avut şi la sporuri de vechime, după caz, timp de 3 luni. Diferenţa se suportă de la bugetul statului.
   Art. 57. - Înfiinţarea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale potrivit prezentei legi se va face în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, cu excepţia unităţilor agricole de stat, pentru care termenul este de 9 luni.
    Toate contractele, autorizaţiile sau alte înscrisuri prin care întreprinderi, instituţii, unităţi economice de stat sau parte din acestea au fost trecute în proprietate privată, concesionate sau închiriate după 22 decembrie 1989, se vor reexamina în conformitate cu prevederile prezentei legi de către Agenţia naţională pentru privatizare.
   Art. 58. - Prezenta lege intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
    La împlinirea termenului prevăzut la art. 57, se abrogă Legea nr. 5/1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat, precum şi la funcţionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare, Legea nr. 3/1988 privind încheierea şi executarea contractelor economice, Legea nr. 14/1971 cu privire la gospodărirea fondurilor fixe, resurselor materiale şi aprovizionarea tehnico-materială, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    De asemenea, pe data prezentei legi se abrogă hotărîrile guvernului privind constituirea, organizarea şi funcţionarea în comerţul interior a societăţilor comerciale pe acţiuni şi a companiilor autonome şi hotărîrea guvernului privind privatizarea unităţilor comerciale sau administrarea acestora în sistemul de comision ori de mandat.

    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa sa din ziua de 31 iulie 1990.

   

PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
    Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa sa din ziua de 31 iulie 1990.

   

PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
    În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României,
    promulgăm Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial.

   

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
ION ILIESCU
    Bucureşti, 7 august 1990.
    Nr. 15.