Comunicate
30.05.2024
Temporar, linia 139 va funcționa pe traseu modificat în zona capătului de linie „Piața Leul”
Cu ocazia organizării ceremoniei militare la Monumentul Eroilor Genişti – „Leul”, astăzi, 30.05.2024, între orele 10:00 – 12:00, circulația rutieră va fi restricționată pe banda I de pe Bd. Iuliu Maniu (pe tronsonul cuprins între Bd. General Paul Teodorescu şi Bd. Geniului), pe breteaua de virare la dreapta din Bd. Iuliu Maniu ȋn Bd. Geniului, precum şi pe Bd. Geniului (pe o distanţă de 100 de metri).
Având în vedere această măsură, în perioada menționată, traseul liniei 139 va fi modificat astfel: autobuzele vor circula pe traseul de bază între terminalul „Zeţarilor” şi intersecţia Bd. General Paul Teodorescu/Bd. Timişoara, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Timişoara, cu ȋntoarcere pe Drumul Sării, după care vor urma traseul actual pȃnă la capătul de linie „Zeţarilor”.
Totodată, staţiile „Facultatea de Electronică‟ (aferente liniilor 61, 62 și 136) şi „Piaţa Leul” (aferente liniilor 61, 62, 93, 136) vor fi suspendate până la ridicarea restricţiilor de circulaţie.