19.07.2024
În perioada desfășurării evenimentului „Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene”, autobuzele liniilor 100, 203 și 205 nu vor circula pe Bd. Aviatorilor

 

Cu ocazia organizării ceremoniei militare dedicate „Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene”, sâmbătă, 20.07.2023, între orele 09:00 – 12:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Aviatorilor, pe tronsonul cuprins între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle, pe ambele sensuri.

Având în vedere această măsură, în intervalul menționat, liniile 100,203 și 205 vor funcționa pe trasee modificate pe sensul de mers spre Arcul de Triumf, astfel:

Linia 100 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și „Piața Victoriei”, apoi pe un traseu modificat, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, după care va urma traseul actual. Circulația autobuzelor pe sensul opus nu va fi modificată.

Linia 203 va funcționa pe un traseu modificat de la terminalul „Piața Victoriei”, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, după care va urma traseul actual. Circulația autobuzelor pe sensul opus nu va fi modificată.

Linia 205 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și intersecția Str. Buzești/Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul către terminalul „Străulești”, pe breteaua pasajului Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, după care va urma traseul actual.

Pe sensul către „Piața Unirii 2”, autobuzele liniei 205 vor circula pe tot parcursul zilei pe traseul format în urma restricțiilor impuse de evenimentul săptămânal „Străzi Deschise - București Promenadă Urbană”, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Str. Halelor, Aleea III, Aleea II, „Piața Unirii 2”.

Societatea de Transport București pune la dispoziția călătorilor posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate atât în informările de presă, cât și în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.