13.08.2024
Modificări de trasee pe durata desfășurării evenimentului „Turul României 2024 – etapa 5”

 

Cu ocazia organizării evenimentului sportiv „Turul României 2024 – etapa 5”, duminică, 18.08.2024, între orele 07:00-18:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Unirii, pe tronsonul cuprins între Piața Constituției și Piața Alba lulia.

Având în vedere această măsură, în perioada menționată, STB va modifica traseele liniilor 97, 100, 104, 116, 117, 123, 205, 312, 313 și 323, după cum urmează:

Linia de troleibuz 97 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Străulești” și intersecția Str. Traian/Calea Călărași, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Calea Călărași, Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Șos. Mihai Bravu, Calea Dudești, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, după care va urma traseul actual.

Linia de autobuz 100 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” și Piața Universității, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. I.C. Brătianu, Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărășești, Str. 11 lunie, Bd. Regina Maria, Str. Bibescu Vodă, Aleea II, terminal „Piața Unirii 2”, cu întoarcere pe Splaiul Unirii, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Pasajul Unirii, Bd. I.C. Brătianu, după care va urma traseul actual.

Linia de autobuz 104 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Pantelimon” și intersecția Bd. Decebal/Str. Delea Nouă, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Delea Nouă, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Splaiul Independenței, Str. Eroii Sanitari, cu întoarcere pe Bd. Eroilor, Splaiul Independenței, Piața Unirii (Aleea I - comun cu linia 385), Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărași, Str. Delea Nouă, Bd. Decebal, după care va urma traseul actual.

Linia de autobuz 116 va funcționa pe un traseu scurtat între terminalul „Gara Progresul” și capătul de linie „Piața Unirii” (aferent liniei de troleibuz 76).

Linia de autobuz 117 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Confort Urban” și intersecția Bd. Regina Maria/Str. Bibescu Vodă, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Bibescu Vodă, Piața Unirii, (Aleea II – capătul liniei 100), Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărășești, Str. 11 lunie, Bd. Regina Maria, după care va urma traseul de bază.

Linia de autobuz 123 va funcționa pe traseul de bază între „C.E.T. Sud Vitan” și intersecția Calea Vitan/ Bd. Octavian Goga/Calea Dudești, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Bd. Octavian Goga, Pasajul Mărășești, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Pasajul Unirii, Bd. I.C. Brătianu, Piața Universității, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, după care va urma traseul actual.

Linia de autobuz 205 va funcționa pe traseul stabilit în urma restricțiilor impuse de evenimentul de weekend „Străzi Deschise – București Promenadă Urbană” până la intersecția Bd. I.C. Brătianu/Str. Halelor (pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Străulești” şi Piața Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Piața Unirii 2”, pe Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Str. Halelor), apoi pe Str. Halelor, Splaiul Independenței, Bd. Schitu Măgureanu, după care va urma traseul actual până la capătul de linie „Străulești”.

Linia de autobuz 312 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni” și intersecția Splaiul Unirii/Bd. Mărășești, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Splaiul Unirii, până la stația „Piața Unirii”, cu întoarcere pe Splaiul Unirii, după care va urma traseul actual până la „Platforma Comercială Arcade Berceni”.

Linia de autobuz 313 va funcționa pe un traseu scurtat între terminalul „Piața de Gros” și capătul de linie „Piața Unirii” (aferent liniei de troleibuz 76).

Linia de autobuz 323 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Zețarilor” și intersecția Bd. Mircea Vodă/bretea Pasaj Mărășești, apoi pe un traseu modificat, pe bretea Pasaj Mărășești, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Splaiul Unirii, pânã la stația „Piața Unirii”, cu întoarcere pe Splaiul Unirii, bretea Pasaj Mărășești, Bd. Mircea Vodă, Str. Nerva Traian, Bd. Gh. Șincai, după care va urma traseul actual.

 

Pentru a afla în timp real orele de sosire în stații a mijloacelor de transport public, vă recomandăm să utilizați aplicația gratuită Info Transport București, disponibilă în Google Play și App Store, precum și pe site-ul nostru, la acest link: https://info.stbsa.ro/.

Societatea de Transport București pune la dispoziția călătorilor posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate atât în informările de presă, cât și în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.