04.09.2024
Liniile 63, 385 și N101 vor fi deviate în perioada desfășurării Campionatului Național de Drift în Piața Constituției

 

Cu ocazia organizării competiţiei sportive automobilistice „Campionatul Naţional de Drift”, ȋn perioada 04.09.2024 (de la ora 22:00) – 09.09.2024 (până la ora 05:00), circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Naţiunile Unite, pe tronsonul cuprins ȋntre Str. B.P. Haşdeu şi Bd. Libertăţii, precum şi pe Bd. Libertăţii, pe tronsonul cuprins ȋntre Splaiul Independenţei şi Calea 13 Septembrie (Piaţa Francofoniei).

Având în vedere această măsură, sub coordonarea agenților de poliție de la Brigada Rutieră, STB va modifica circulația mijloacelor de transport public de pe liniile 63, 385 și N101, astfel:

Linia de troleibuz 63 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Master” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății (Piaţa Francofoniei), apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Bd. Libertății, cu întoarcere în rondul Piața Regina Maria.

Linia de autobuz 385 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Str. Izvor (Piaţa Arsenalului), apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Str. Izvor, Str. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, după care va urma traseul de bază pȃnă la terminalul „Piaţa Sf. Vineri”.

Linia de noapte N101 va funcţiona (ȋn nopţile de 04/05.09.2024, 05/06.09.2024, 06/07.09.2024, 07/08.09.2024 şi 08/09.09.2024) pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății (Piaţa Francofoniei), apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, Piaţa Unirii.

Pentru a afla în timp real orele de sosire în stații a mijloacelor de transport public, vă recomandăm să utilizați aplicația gratuită Info Transport București, disponibilă în Google Play și App Store, precum și pe site-ul nostru, la acest link: https://info.stbsa.ro/.