Comunicate
28.11.2024
30 noiembrie și 1 decembrie 2024 – Program special de transport public
Societatea de Transport București anunță aplicarea unui program special pentru funcționarea mijloacelor de transport în comun în zilele de 30 noiembrie 2024, de Sfântul Andrei, și 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României.
Programul de funcționare:
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei:
Mijloacele de transport public vor circula conform programului unei zile de duminică.
- 1 decembrie – Ziua Națională a României:
Mijloacele de transport vor circula, de asemenea, conform programului unei zile de duminică, dar cu un număr suplimentar de vehicule.
Suplimentări de capacitate pe 1 decembrie:
Pentru a răspunde cererii crescute de transport din zona Arcului de Triumf, unde se desfășoară manifestările dedicate Zilei Naționale, STB va suplimenta numărul de vehicule pe următoarele linii: 41, 93, 182, 205, 282, 301, 331, 335, 343, 381.
Pentru a afla în timp real orele de sosire în stații a mijloacelor de transport public, vă recomandăm să utilizați aplicația gratuită Info Transport București, disponibilă în Google Play și App Store, precum și pe site-ul nostru, la acest link: https://info.stbsa.ro/.
Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.