15.04.2025
Program de funcționare pentru transportul public de suprafață în perioada sărbătorilor pascale și în perioada 01-02.05.2025

 

În perioadele 18.04.2025 - 21.04.2025 și 01.05.2025 - 02.05.2025, transportul public de suprafață va funcționa conform unui program de weekend, astfel:

  • în zilele de 18.04, 20.04, 21.04, 01.05, 02.05, conform programelor de circulație  specifice unei zile de duminică;
  • în ziua de 19.04, conform programelor de circulație specifice unei zile de sâmbătă.

De asemenea, în noaptea de Înviere, 19/20.04.2025, STB va menține în circulație linia 41, până în jurul orei 03:00, și va funcționa la intervale de 20 de minute.

Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.