Comunicate
05.05.2025
STB va reorganiza traseele de transport din zona Bd. Basarabia,începând cu data de 06.05.2025
Având în vedere finalizarea lucrărilor de infrastructură din intersecția Bulevardului Basarabia cu Bulevardul Chișinău, precum și amenajarea terminalului provizoriu de tip rebrusment pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, începând cu data de 6 mai 2025, Societatea de Transport București (STB SA), în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), va reorganiza traseele de transport public din zona de est a Capitalei după cum urmează:
Se ȋnființează linia 4 de tramvaie care va funcționa între stația „Bd. Nicolae Grigorescu” și terminalul „Piața Sf. Vineri”:
- Traseu dus: stația „Bd. Nicolae Grigorescu”, Bd Basarabia, Bd Chișinău, Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Str Traian, Calea Călărașilor, Bd Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, „Piața Sf. Vineri”.
- Traseu întors: „Piața Sf. Vineri”, Str. Sf. Vineri, Bd Corneliu Coposu, Calea Călărașilor, Bd Basarabia, stația „Bd. Nicolae Grigorescu”.
Linia 40 de tramvaie va funcționa între stația „Bd. Basarabia” și terminalul „Piața Sf. Vineri”:
- Traseu dus: stația „Bd. Basarabia”, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd Corneliu Coposu, Str. Sf.Vineri, „Piața Sf. Vineri”.
- Traseu întors: „Piața Sf. Vineri”, Str. Sf. Vineri, Bd Corneliu Coposu, Calea Călărașilor, Str. Traian, Bd Ferdinand I, Șos.Pantelimon, Bd.Chișinău, stația „Bd. Basarabia”.
Se ȋnființează linia 49 de tramvaie care va funcționa între terminalul „Bd. Theodor Pallady” și stația „Bd. Basarabia”:
- Traseu dus: terminal „Bd. Theodor Pallady”, Bd.Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, stația „Bd. Basarabia”.
- Traseu întors: stația „Bd. Basarabia”, Bd.1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, terminal „Bd. Theodor Pallady”.
Linia 14 se suspendă.
Linia navetă 640 se suspendă.
Această măsură are ca scop optimizarea rețelei de transport în contextul suspendării temporare a circulației tramvaielor pe Bd. Basarabia, tronsonul cuprins între Bd. Chișinău și Republica și vizează asigurarea continuității serviciilor de transport public, precum și crearea unor legături facile pentru călători.
Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificărilor de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația Info TB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.