Comunicate
05.06.2025
Modificări de trasee pentru autobuzele liniilor 282 și N120
Având în vedere desfășurarea evenimentului cultural-artistic dedicat proiectului „Străzi Deschise – București Promenadă Urbană 2025”, în perioada 06.06.2025, ora 22:00 – 09.06.2025, ora 06:00, traficul rutier va fi restricționat pe Str. Vasile Băcilă, pe tronsonul cuprins între Str. Răscoala 1907 și Str. Poiana cu Aluni.
Ca urmare, autobuzele liniilor din zonă vor circula la dispoziția Brigăzii Rutiere, pe trasee modificate, astfel:
Linia 282 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Gara Basarab” și intersecția Șos. Colentina/ Str. Mr. Vasile Băcilă, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Șos. Colentina și Șos. Fundeni, până la „Institutul Oncologic”.
Linia N120 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și intersecția Șos. Colentina/ Str. Mr. Vasile Băcilă, apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Șos. Colentina și Șos. Fundeni, până la „Institutul Oncologic”.
Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificărilor de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația Info TB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media (Facebook, Instagram și X).