24.11.2025
Modificări de stații pe traseele liniilor 232 și 241

 

Începând de marți, 25 noiembrie 2025, autobuzele liniilor 232 și 241 vor opri pe ambele sensuri și în noua stație „NEHOIU”, situată pe Bulevardul Metalurgiei. 

Înființarea stației a fost permisă ca urmare a amenajărilor realizate ȋn teren cu platforme pentru călători, respectiv indicatoare rutiere „Stație autobuz”. 

Totodată, începând cu aceeași dată, pentru a optimiza circulația ȋn zona Piaţa Sudului, autobuzele liniei 232 vor circula pe carosabil după efectuarea staţiei „Huși”, la peronul de tramvaie, iar staţia „Piaţa Sudului”, se va efectua la trotuar, pe sensul spre capătul de linie „Arcade Berceni”, comun cu linia N106.

Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.