23.04.2026
Liniile 178, 205 și 311 – Liniile vor funcționa pe trasee modificate pe durata desfășurării evenimentului „Străzi Deschise - Bucureşti Promenadă Urbană 2026”

 

Având în vedere desfășurarea evenimentului cultural artistic dedicat proiectului „Străzi Deschise - Bucureşti Promenadă Urbană” în perioada 25.04.2026 - 11.10.2026, ȋn fiecare zi de sȃmbătă şi duminică, de la ora ieșirii parcului și până la retragere, cu excepţia zilelor de 26.04.2026 (ȋntre orele 08:30 – 15:30), 10.05.2026 (ȋntre orele 09:00 – 14:00) 13.06.2026 (ȋntre orele 17:00 – 19:00), 14.06.2026 (ȋntre orele 10:00 – 13:00), 27.06.2026 (ȋntre orele 16:30 – 18:00), 30.08.2026 (ȋntre orele 07:00 – 14:00), 20.09.2026 (ȋntre orele 07:00 – 13:00), 26.09.2026 sau 27.09.2026 (ȋntre orele 06:00 – 23:00), 10.10.2026 (ȋntre orele 08:00 – 20:00) şi 11.10.2026 (ȋntre orele 09:00 – 23:00), se restricţionează traficul rutier pe Calea Victoriei între Bd. Dacia şi Splaiul Independenţei (fără afectarea intersecțiilor) în perioada şi cu excepţiile menționate

De asemenea se restricţionează traficul rutier pe Str. Ion Brezoianu, segmentul cuprins ȋntre Str. Lipscani şi Str. Valter Mărăcineanu şi Str. Valter Mărăcineanu, segmentul cuprins ȋntre  Str. Ion Brezoianu şi Calea Victoriei, ȋn perioada 25.04.2026 – 11.10.2026, ȋn zilele de sȃmbătă şi duminică, de la ora ieșirii parcului și până la retragere.

Din această cauză autobuzele liniilor 178, 205 și 311 vor circula la dispoziţia Brigăzii Rutiere pe trasee modificate, astfel:

Linia 178 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Complex Apusului” şi intersecția Str. Ştirbei Vodă/Str. Ion Câmpineanu/Str. Luterană, cu ȋntoarcere pe Str. Luterană, până la staţia „Ştirbei Vodă” (comun cu liniile 368 şi N121), apoi pe Str. Luterană, Str. General Constantin Budişteanu, Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseul de bază.

Linia 205 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „M Străulești” şi intersecția Calea Victoriei/Bd. Dacia, apoi pe un traseu modificat pe sens „Piața Unirii 2”, pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, „Piața Unirii 2”.

Celălalt sens nu se modifică.

Linia 311 va funcţiona între „Faur” şi Piaţa Universităţii, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Str. Ştirbei Vodă, până la staţia „Luterană” (comun cu liniile 122, 137, 168,  226, 368 şi N121), cu ȋntoarcere pe Str. Ştirbei Vodă, Calea Victoriei,  Str. C. A. Rosetti, Str. Maria Rosetti, apoi traseul actual.

Reamintim călătorilor că Societatea de Transport București pune la dispoziția acestora posibilități multiple de informare în timp real cu privire la circulația mijloacelor de transport public de pe toate liniile. Programele de funcționare, modificările de trasee sau de stații, precum și toate măsurile inițiate pentru optimizarea serviciului de transport public sunt comunicate în aplicația InfoTB, pe site-ul STB și pe paginile oficiale de social media.