În vederea asigurării unei transbordări facile a călătorilor între autobuzele liniilor 178 și 368, începând de vineri, 26.03.2021, autobuzele liniei 368 nu vor mai efectua opriri în staţia „Luterană”, situată pe Str. Ştirbei Vodă, pe sensul spre terminalul „Valea Oltului”, ci în stația de autobuz „Ştirbei Vodă”, aferentă liniei 178, amplasată pe Str. Luterană, după intersecţia cu Str. Ştirbei Vodă.

Ca urmare a lucrărilor pe care le va executa compania Apa Nova în vederea remedierii unei avarii la rețeaua de alimentare cu apă, în zona intersecției Bd. Dinicu Golescu/ Str. Mircea Vulcănescu, în ziua de sâmbată, 20.03.2021, linia de tramvai 44 va funcţiona pe un traseu scurtat, de la terminalul „Cartier 16 Februarie”, până la „Gara Basarab”.

Pentru preluarea fluxurilor de călători, STB SA va înființa o linie navetă de autobuze cu indicativul 644, care va funcţiona între terminalele „Gara Basarab” şi „Vasile Pârvan”, pe următorul traseu: Bd. Dinicu Golescu, Str. Berzei, Calea Plevnei, cu întoarcere pe Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Grigore Cobălcescu, Str. Berzei, rond Piaţa Emil Cioran, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu.  

Autobuzele liniei 644 vor efectua opriri în staţia de urcare aferentă liniilor 133 și 781 din terminalul „Gara Basarab’’, în stațiile liniilor 105, 123, 162, 178, 196, 282 și 780 de pe Bd. Dinicu Golescu, în staţiile de tramvaie de pe Calea Plevnei şi de pe Str. Cobălcescu, precum și în stațiile liniilor 133 și 178 de pe Str. Mircea Vulcănescu.

Pentru crearea unor conexiuni suplimentare de transport în Piața Victoriei, începând de sâmbătă, 20.03.2021, tramvaiele liniilor 1, 10 şi 46 vor efectua opriri, în ambele sensuri, în noua stație „Piața Victoriei”, amplasată în Pasajul Victoriei.

Accesul către peroanele de stație va fi permis numai prin pasajul pietonal (în trepte) din parcarea situată în dreapta clădirii Guvernului României.

Ca urmare a deciziei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), privind optimizarea rețelei de transport public, în corelare cu cerințele actuale de mobilitate, începând de luni, 15.03.2021, se vor lua următoarele măsuri:

 

Linia de autobuz 243 va circula pe un traseu extins între terminalele „Bd. Alexandru Obregia” şi „CFR Constanța”, pe următorul traseu: Str. Turnu Măgurele, Str. Ion Iriceanu, Şos. Vitan Bârzeşti, Str. Iuliu Hațeganu, Pod Râul Dâmboviţa, Bd. Nicolae Grigorescu, Bd. Chişinău, Str. Doamna Ghica, Str. Heliade între Vii, Str. Dumitru Slugeru, Str. Paharnicul Turturea, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina, Str. Doamna Ghica, Str. Petricani, Str. Dimitrie Pompeiu, Str. Gara Herăstrău, Şos. Pipera, cu întoarcere pe Şos. Pipera, Str. Barbu Văcărescu, Str. Fabrica de Glucoză, Str. Gara Herăstrău, Str. Dimitrie Pompeiu, Str. Petricani, Str. Doamna Ghica, Bd. Chişinău, Bd. Nicolae Grigorescu, Pod Râul Dâmboviţa, Str. Iuliu Hațeganu, Şos. Vitan Bârzeşti, Str. Ion Iriceanu, Str. Turnu Măgurele.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 243 vor efectua opriri în stații pe Str. Turnu Măgurele, Str. Ion Iriceanu, Şos. Vitan Bârzeşti, comun cu cele ale liniei 102, precum şi în stația “INML”, amplasată înainte de intersecția cu Str. Iuliu Hațeganu, pe Str. Iuliu Hațeganu, în ambele sensuri, în stațiile nou înființate ”Iuliu Hațeganu”, “Intrarea Serelor”, ”Splaiul Unirii”, pe Bd. Nicolae Grigorescu, în ambele sensuri, în stațiile nou înființate “Pasajul Nicolae Grigorescu”, “Malva”, “Prevederii”, “Piața Titan” (sens Bd. Alexandru Obregia), precum şi comun cu cele ale liniilor 102 și 335.

Linia de autobuz 343 va circula pe un traseu extins între terminalul „Piața Dorobanți” şi noul terminal “Fundeni”, pe următorul traseu: Str. Aviator Radu Beller, Bd. Mircea Eliade, Calea Floreasca, Str. Fabrica de Glucoză, Str. Petricani, Str. Doamna Ghica, Şos. Colentina, Şos. Fundeni, bretea pasaj Fundeni, Str. Iza, Str. Drumul Gării, Str. Piersicului, cu întoarcere pe Str. Piersicului, Str. Drumul Gării, Str. Iza, bretea pasaj Fundeni, Şos. Fundeni, Şos. Colentina, Str. Doamna Ghica, Str. Petricani, Str. Fabrica de Glucoză, Calea Floreasca, Bd. Mircea Eliade, Str. Aviator Radu Beller.

Pe traseul modificat autobuzele liniei 343 vor efectua opriri, în ambele sensuri, pe Str. Piersicului în stațiile nou înființate: ”Fundeni”, “Piersicului”, iar pe Str. Drumul Gării în stațiile: “Părului”, “Cireşului”, “Livada”.

Liniile de troleibuz 69 şi 90 vor funcționa pe traseele actuale între “Valea Argeşului” şi intersecția Şos. Cotroceni/ Bd. Dr. Marinescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Dr. Marinescu, Bd. Eroii Sanitari, Piaţa Operei, Bd. Mihail Kogălniceanu, apoi pe traseele actuale.

Pe traseul modificat, troleibuzele liniilor 69 şi 90 vor efectua opriri în stațiile liniilor 61 și 91.

Ca urmare a deciziei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), privind optimizarea rețelei de transport public, în corelare cu cerințele actuale de mobilitate, începând de luni, 15.03.2021, va fi înființată o nouă linie de autobuz în Cartierul Greenfield.

Linia de autobuz va avea indicativul 203 și va funcționa între terminalele “Greenfield“ și “Piața Presei“, pe următorul traseu: Aleea Teişani, bretea Pasaj Otopeni, DN1, cu întoarcere pe bretelele Pasajului Otopeni, DN1, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşti, terminal „Piața Presei”, cu întoarcere pe Bd. Mărăşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti, bretea Pasaj Otopeni, Aleea Teişani.

Titlurile de călătorie pot fi achiziționate de la centrele de vânzare situate în Piața Presei și în zona Aeroportului Băneasa, precum și prin intermediul platformelor electronice de plată (SMS și BPay).

Programul de circulație și stațiile de pe traseul liniei 203 vor putea fi accesate la acest link: http://stbsa.ro/ora_statii.

ACTUALIZARE: 

Ca urmare a finalizării lucrărilor la rețeaua de termoficare de pe Şos. Mihai Bravu, în zona stației de tramvai "Gheorghe Petraşcu", liniile 1 şi 10 funcționează pe traseele de bază.

 

Din cauza unei avarii care a survenit la rețeaua de termoficare de pe Șos. Mihai Bravu, în zona stației de tramvai “Gheorghe Petrașcu”, liniile 1 și 10 vor funcționa pe trasee modificate, începând de astăzi, 11.03.2021, de la ora 11:45, astfel:

Tramvaiele liniei 1 vor circula pe traseul actual între terminalul “Romprim“ şi intersecţia Şos. Mihai Bravu/ Calea Dudeşti, apoi pe Calea Dudeşti, cu întoarcere la Depoul Dudeşti, după care vor urma traseul de ducere.

Tramvaiele liniei 10 vor circula pe traseul actual între terminalul “Romprim’’ şi “Piaţa Iancului’’, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu, Pasaj Basarab, Şos. Orhideelor, Bd. Vasile Milea, Bd. Timişoara, Şos. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrate, Şos. Viilor, Piaţa Eroii Revolutiei, Şos. Olteniţei.

Pentru preluarea fluxurilor de călători, STB SA va înființa o linie navetă de autobuze cu indicativul 610, care va funcționa între Pasaj Mihai Bravu (intersecția Bd. Tineretului/ Calea Văcărești) şi „Bucur Obor“, pe Şos. Mihai Bravu.

Autobuzele liniei navetă 610 vor efectua opriri în stațiile de pe Şos. Mihai Bravu, comun cu cele ale liniilor 223, 135, 330, 335, precum și pe Calea Văcăreşti, în stația „Bd. Tineretului“, comun cu liniile 73, 74, 76, 133, 312, 313, 381, N105.

Ca urmare a deciziei Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), privind optimizarea rețelei de transport public, începând de miercuri, 03.03.2021, se vor lua următoarele măsuri:
 
Linia de autobuz 173 va funcționa pe traseul actual între terminalul „Valea Argeșului” și intersecția Șos. Viilor/ Str. Mitropolit Dosoftei, apoi pe un traseu modificat, pe Șos. Viilor, Piața Eroii Revoluției, Șos. Olteniței, Str. Șura Mare, cu întoarcere pe Șos. Giurgiului, Piața Eroii Revoluției, Șos. Viilor, după care va urma traseul de ducere.
Pe traseul modificat (prelungit), autobuzele liniei 173 vor efectua opriri în stațiile „Piața Eroii Revoluției” (situată în Piața Eroii Revoluției, aferentă liniilor 141, 232, 323, N103, N107 și N112), „Șura Mare” (stație nouă de coborâre la capăt de linie, amplasată pe Str. Șura Mare) și „Șura Mare” (situată pe Șos. Giurgiului, aferentă liniilor 323, R418, R419, R420, R465 și N107).
Linia de noapte N125 va funcționa pe un traseu modificat, astfel:
Dus: Terminalul „Turnu Măgureleʺ (aferent liniei de autobuz 313), Bd. Alexandru Obregia, Str. Nițu Vasile, Calea Văcărești, Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Energeticienilor, Str. Fizicienilor, Bd. Camil Ressu, Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Liviu Rebreanu, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuși, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Bd. Basarabia, Şos. Industriilor, Şos. Gării Cățelu, Şos. Pantelimon, Bd. Chișinău, Str. Doamna Ghica, Str. Heliade între Vii, Str. Dumitru Slugeru, Str. Paharnicul Turturea, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, cu întoarcere în zona Gării Obor, Bd. Gării Obor, terminal „Baicului”.
Întors: Terminal „Baicului”, Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Str. Doamna Ghica, Bd. Chișinău, Şos. Pantelimon, Şos. Gării Cățelu, Şos. Industriilor, Bd. Basarabia, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Str. Constantin Brâncuși, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Liviu Rebreanu, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, Bd. Camil Ressu, Str. Fizicienilor, Bd. Energeticienilor, Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcărești, Piața Sudului, Str. Nițu Vasile, Bd. Alexandru Obregia, Str. Turnu Măgurele, staţia „Bd. Alexandru Obregiaʺ (aferentă liniei de autobuz 102).
De la aceeași dată, liniile de autobuz 126, 236, 668 și 784 vor fi suspendate, ca urmare a cererii scăzute de transport. De asemenea, traseele acestora erau comune cu linii de mare capacitate:
- linia 126 funcționa în paralel cu liniile 368, 69, 90, 93, 41, 173 și 221;
- linia 236 funcționa în paralel cu liniile 336, 61, 62, 137, 138 și 91;
- linia 668 funcționa în paralel cu liniile 168, 121 și 123;
- linia 784 funcționa în paralel cu liniile 783 și 361.
Abonamentele eliberate pe liniile 126, 236, 668 și 784 își mențin valabilitatea pe traseele comune ale liniilor mai sus menționate.

Începând de marți, 02.03.2021, de la ora 09:00, autobuzele liniei 112 vor efectua opriri și în stația „Aeroportul Băneasa” de pe sensul spre terminalul „CFR Constanța”. 
Stația (comună cu cea a liniilor de autobuz 205 și 261) este situată pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, între stațiile „Brodina” și „Șoseaua București-Ploiești”.

Începȃnd cu data de 01/02.03.2021 (luni spre marți), liniile de noapte N118, N123 şi N125, vor funcționa pe trasee modificate, astfel:
 
Linia N118 va funcționa între terminalele „Bd. Alexandru Obregia” și „Complex Comercial Băneasa”, pe traseul:
Dus: Staţia „Bd. Alexandru Obregia” (aferentă liniei de autobuz 102), Str. Turnu Măgurele, Str. Luică, Str. Pogoanele, Str. Acțiunii, Şos. Giurgiului, Str. Anghel Alexandru, Str. Zețari, Prelungirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Petre Ispirescu, Bd. Ghencea, Str. Brașov, Drumul Taberei, Str. Valea Argeșului, Str. Valea Oltului, Bd. Timișoara, Pasaj Lujerului, Şos. Virtuții, Calea Crângași, Pasaj Grant, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, Şos. Chitilei,  Bd. Laminorului, Bd. Bucureștii Noi, Şos. Gheorghe Ionescu Sisești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. București-Ploiești, Alee Complex Comercial Băneasa, terminal „Complex Comercial Băneasa”.
Întors: Terminal „Complex Comercial Băneasa”, Şos. București-Ploiești, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Gheorghe Ionescu Sisești, Bd. Bucureștii Noi, Bd. Laminorului, Şos. Chitilei, Bd. Bucureștii Noi, Calea Griviței, Pasaj Grant, Calea Giulești, Bd. Constructorilor, Şos. Virtuții, Pasaj Lujerului, Bd. Timișoara, Str. Valea Oltului, Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei, Str. Brașov, Bd. Ghencea, Str. Petre Ispirescu, Calea Rahovei, Calea Ferentari, Prelungirea Ferentari, Str. Zețari, Str. Anghel Alexandru, Şos. Giurgiului, Str. Anghel Moldoveanu, Str. Tudor Gociu, Str. Acțiunii, Str. Pogoanele, Str. Luica, Str. Turnu Măgurele, staţia „Bd. Alexandru Obregia” (aferentă liniei de autobuz 102).
Linia N123 va funcționa între terminalele „Bd. Alexandru Obregia” și „Pasaj Colentina”, pe traseul:
Dus: Staţia „Bd. Alexandru Obregia” (aferentă liniei de autobuz 102), Str. Turnu Măgurele, Str. Emil Racoviță, Str. Nițu Vasile, Calea Văcărești, Şos. Mihai Bravu, Bd. Ferdinand, Foișorul de Foc, Str. Traian, Bd. Dacia, Str. Viitorului, Str. Lizeanu, Str. Maica Domnului, Bd. Lacul Tei, Str. Doamna Ghica, Şos. Colentina, terminal „Pasaj Colentinaʺ.
Întors: Terminal „Pasaj Colentinaʺ, Şos. Colentina, Str. Doamna Ghica, Bd. Lacul Tei, Str. Maica Domnului, Str. Lizeanu, Str. Viitorului, Bd. Dacia, Str. Traian, Foișorul de Foc, Bd. Ferdinand, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcărești, Str. Nițu Vasile, Str. Emil Racoviță, Str. Turnu Măgurele, staţia „Bd. Alexandru Obregiaʺ (aferentă liniei de autobuz 102).
Linia N125 va funcționa între terminalele „Turnu Măgurele” și „Baiculuiʺ, pe traseul:
Dus: Terminal „Turnu Măgureleʺ (aferent liniei 313), Bd. Alexandru Obregia, Str. Nițu Vasile, Calea Văcărești, Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Energeticienilor, Str. Fizicienilor, Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Şos. Industriilor, Şos. Gării Cățelu, Şos. Pantelimon, Bd. Chișinău, Str. Doamna Ghica, Str. Heliade între Vii, Str. Dumitru Slugeru, Str. Paharnicul Turturea, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, cu întoarcere în zona autogării Obor, Bd. Gării Obor, terminal „Baicului”.
Întors: Terminal „Baicului”, Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Str. Doamna Ghica, Bd. Chișinău, Şos. Pantelimon, Şos. Gării Cățelu, Şos. Industriilor, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, Str. Fizicienilor, Bd. Energeticienilor, Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcărești, Piața Sudului, Str. Nițu Vasile, Bd. Alexandru Obregia, Str. Turnu Măgurele, staţia „Bd. Alexandru Obregiaʺ (aferentă liniei de autobuz 102).
Stațiile aferente celor trei linii de noapte, precum și noile programe de circulație, vor putea fi găsite pe site-ul STB SA (http://stbsa.ro/ora_statii).

Începând de luni, 01.03.2021, liniile de autobuz 131 și 335 vor funcționa pe trasee modificate pe sensul spre terminalul „Complex Comercial Băneasa”, astfel:

Autobuzele liniei 131 vor circula (pe sensul spre „Complex Comercial Băneasa”) pe traseul de bază între terminalul „Piața Romană” și intersecția Șos. București-Ploiești/ Str. Elena Văcărescu, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Elena Văcărescu, Bd. Ficusului, Bd. Aerogării, Șos. București-Ploiești, după care vor urma traseul actual. Traseul liniei 131 nu va fi modificat pe sensul opus.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 131 vor efectua opriri în stațiile „Pod Băneasa”, „Bd. Ficusului” (situate pe Str. Elena Văcărescu, aferente liniilor 205 și 261), „Horia Măcelariu”, „Romaero” (situate pe Bd. Ficusului, aferente liniilor 205 și 261) și „Piața Băneasa” (situată pe Bd. Aerogării, aferentă liniilor 112, 205, 261, 301 și 605).

Autobuzele liniei 335 vor circula (pe sensul spre „Complex Comercial Băneasa”) pe traseul de bază între terminalul „Faur” și intersecția Șos București-Ploiești/ Str. Elena Văcărescu, apoi pe un traseu modificat, pe Șos București-Ploiești, Aleea Centrului Comercial Băneasa, după care vor urma traseul de bază. Traseul liniei 335 nu va fi modificat pe sensul opus.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 335 vor efectua opriri în stația „Pod Băneasa”, situată pe Șos. București-Ploiești, aferentă liniilor 304, 361, R441, R442, R443, R444, R446, R447, R448, R477 și 783.

Stația de autobuz „Iancu de Hunedoara 1”, aferentă liniilor 135 și 301, amplasată pe ambele sensuri pe Bd. Pipera, în oraşul Voluntari, va fi suspendată începând de vineri, 26.02.2021, până la îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru pietoni în zona respectivă.

ACTUALIZARE:

Începând de marți, 23.02.2021, autobuzele liniei R472 vor efectua opriri și pe DJ 301 (Șos. Cernica, Str. Decebal), pe ambele sensuri, în stațiile aferente liniei regionale R406: „Șoseaua Cernica 2”, „Ștrandului”, „Poet George Țărnea 2”, „Mănăstirea Cernica”, „Gabriela Gegolea”, „Aventura Parc”, „Veronica Micle”, „Universitatea Adventus” și „Tudor Arghezi”.

 

 

Ca urmare a executării unor lucrări de reabilitare a părții carosabile pe Autostrada A2 și a instituirii restricțiilor temporare de circulație pe ruta București – Constanța, linia regională R472 va funcționa pe un traseu modificat, începând din data de 18.02.2021, până la crearea condițiilor necesare reluării traseului inițial.

Astfel, autobuzele liniei R472 vor circula pe traseul de bază până la intersecția Autostrada A2/ Centura București, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Centura București, DJ 301 (Șos. Cernica, Str. Decebal), până la capătul de linie „Cernica”.

Autobuzele vor efectua opriri doar în stațiile de pe traseul de bază, cu excepția stației „CFR Bălăceanca”, situată pe sensul spre terminalul „Cernica”, în apropierea intersecției Autostrada A2/ DC 55.

Începând de astăzi, 09.02.2021, stația de tramvai „Laborator”, aferentă liniilor 10 și 19, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Calea Vitan, va fi suspendată în vederea modernizării peronului, până la finalizarea lucrărilor.

Începând de marți, 09.02.2021de la ora 10:00, stația de autobuz „ACR”, aferentă liniilor regionale R426 și R464, de pe sensul spre localitatea Vârteju, va fi reamplasată la o distanță de aproximativ 100 de metri, în apropierea clădirii Primăriei Orașului Măgurele, iar stația „Măgurele Facultatea de Fizică”, aferentă liniilor regionale R426, R427, R428 și R464, situată pe sensul spre București, va fi reamplasată cu aproximativ 150 de metri spre strada Fizicienilor (între strada Fizicienilor și strada Măceșului, în apropierea magazinului Penny Market).

​Această măsură va fi aplicată în vederea optimizării transportului public de călători în orașul Măgurele, ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare din zona centrală a localității.