Începând cu data de 29.05.2015, plata abonamentului de o zi prin SMS va fi sistată.

Suntem nevoiţi să luăm această măsură, din cauza rezilierii contractului dintre RATB şi S.C. SIMPLUS INVEST S.R.L., integratorul sistemului, ca urmare a neonorării de către această companie a obligaţiilor contractuale.

Depunem toate eforturile pentru ca, într-un termen cât mai scurt, să putem include din nou în oferta tarifară acest instrument de plată rapid şi modern, apreciat de foarte mulţi dintre călătorii noştri.

Dorim să asigurăm încă o dată publicul călător că toate mijloacele de transport aflate în acest moment în circulaţie în reţeaua RATB îndeplinesc standardele de siguranţă impuse de legislaţia în vigoare şi au reviziile tehnice efectuate.

De asemenea, având în vedere finalizarea procedurilor de achiziţionare a pieselor de schimb necesare, începând din a doua jumătate a lunii iunie, RATB va demara programul de reparare a vehiculelor ce prezintă defecţiuni şi care în prezent sunt imobilizate.

În acest context, prioritatea maximă a managementului RATB este derularea tuturor programelor de reparare şi întreţinere a parcului circulant, astfel încât să putem acoperi în mod corespunzător cererea pe toate liniile şi să oferim condiţii mai bune de transport călătorilor noştri.

Având în vedere avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, începând din data de 23.05.2015, se va desfiinţa staţia “G-ral Vasile Milea”, de pe bulevardul cu acelaşi nume, aferentă liniilor 69, 90, 93, 105.

In conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011, se organizează procedura de evaluare/selecție prealabilă în vederea desemnării reprezentantului Ministerului Finanțelor Publice ca membru al consiliului de administrație la RATB.

Vezi document pdf

Ca urmare a restricţiilor de circulaţie de pe Strada Vatra Luminoasă, tronsonul cuprins între Strada Tony Bulandra şi Strada Pierre de Coubertin, precum şi pe B-dul Pierre de Coubertin, cu ocazia partidei de fotbal Steaua-Pandurii Târgu Jiu, care se va desfăşura în ziua de 20.05.2015, pe Stadionul Arena Naţionalǎ, liniile RATB din zonă vor funcţiona temporar pe trasee modificate, la dispoziţia Brigăzii de Poliţie Rutieră, astfel:

Liniile de troleibuze 86 şi 90 vor funcţiona pe traseul de bază între ,,Dridu” respectiv ,,Valea Argeşului” şi intersecţia Strada Vatra Luminoasă/Strada Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Strada Tony Bulandra până la Depoul Vatra Luminoasă, unde vor întoarce, în incinta acestuia.

Linia de autobuze 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia  Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi pe traseul actual.

Pe traseul modificat, autobuzele vor efectua opriri pe Şos. Iancului, în staţiile aferente liniei 335, iar pe Şos. Mihai Bravu, în staţiile aferente liniilor 135 şi 311.

Linia 614 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului.

Cu ocazia relansării liniei turistice „Bucharest City Tour”, duminică, 17.05.2015, începând cu ora 17:00, călătorii din autobuzele supraetajate vor avea prilejul să se bucure nu numai de plimbarea prin Capitală, ci şi de muzica interpretată de Fanfara RATB, condusă de maestrul Ion Drăgoi.

Vă invităm la o plimbare agreabilă, în compania muzicii de promenadă, să marcăm împreună un nou sezon Bucharest City Tour!

Cu ocazia desfăşurării evenimentului cultural “NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR”, în noaptea de 16/17.05.2015, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va înfiinţa o linie specială, care va funcţiona între orele 21:00-04:00, pe traseul: Palatul Parlamentului (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Cal. 13 Septembrie, Str. Izvor, Bd. B. P. Hasdeu, Str. Vasile Pârvan, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Naţional), Str. Baldovin Pârcălabul, Bd. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Cal. Griviţei, Bd. Dacia (Muzeul Literaturii), Piaţa Romană, Cal. Dorobanţilor (Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi), Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff (Muzeul Naţional de Geologie), Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei (Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie), Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Cal. Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei (Muzeul Bellu), cu întoarcere pe Şos. Viilor, Str. Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Naţional) Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. Libertăţii, Cal. 13 Septembrie.

Se vor efectua opriri în următoarele puncte:

  • Muzeul Naţional de Artă Contemporană - Calea 13 Septembrie
  • Muzeul Militar - Str. Mircea Vulcănescu
  • Muzeul Literaturii - Bd. Dacia
  • staţia “Piaţa Romană” aferentă liniilor 79 şi 86
  • staţia ,,Piaţa Dorobanţilor’’ aferentă liniilor 131, 301, 330, 331, 335 – Calea Dorobanţilor
  • Şos. Kiseleff - înainte de intrarea în Piaţa Victoriei, în staţia aferentă liniei turistice
  • Muzeul Naţional George Enescu - Cal. Victoriei, înainte de intersecţia cu Str. Gh. Manu
  • Muzeul Naţional de Artă al Romaniei - în Piaţa Revoluţiei (în staţia aferentă liniei turistice)
  • Muzeul Municipiului Bucureşti – Calea Victoriei, după intersecţiile cu Bd. Regina Elisabeta
  • Muzeul Naţional de Istorie (în staţia aferentă liniei turistice) - Str. Lipscani
  • staţia ,,Piaţa Unirii 1” afarentă liniilor 104, 116, 117, 123, 124, 312, 313, 783 – Piaţa Unirii
  • Piaţa Eroii Revoluţiei, în dreptul Cimitirului Şerban Vodă
  • Muzeul Tehnic Naţional  - Str. 11 Iunie, în staţia “Parcul Carol I” aferentă liniei 232

Transportul pe această linie specială va fi gratuit şi se va desfăşura după următorul program:

Plecări în traseu de la Palatul Parlamentului: 21:00 ; 22:30 ; 24:00 ; 1:30 ; 3:00 ; 4:30

Plecări în traseu de la Piaţa Unirii: 22:00 ; 23:30 ; 1:00 ; 2:30 ; 4:00

De asemenea, liniile de noapte N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119 şi N121, ale căror trasee sunt în zona muzeelor deschise cu ocazia evenimentului, vor funcţiona pe parcursul întregii nopţii, la intervale de 50 de minute.

Ca urmare a restricţiilor de trafic impuse de organizarea evenimentului sportiv “Semimaratonul Internaţional Bucureşti” din acest week-end, la dispoziţia Brigăzii Rutiere, liniile de transport public din zona de desfăşurare a evenimentului vor funcţiona pe trasee modificate, astfel:

  1. În ziua de 16.05.2015, se vor lua următoarele măsuri:

Între orele 10:00-14:30, precum şi între orele 18:00 – 21:00, linia turistică va funcţiona pe traseul de bază între ,,Piaţa Presei’’ şi intersecţia Cal. Victoriei/Splaiul Independenţei/Bd. Naţiunile Unite, apoi pe un traseu modificat, pe Splaiul Independenţei (malul drept), Piaţa Unirii, apoi pe traseul de bază.

Tot în această zi, începând cu ora 18:00 până la retragere, linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între „C.E.T. Vest Militari” şi Piaţa Arsenalului (intersecţia Cal. 13 Septembrie/Str. Izvor), apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Izvor, Bd. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, Podul Izvor, cu întoarcere pe Splaiul Independenţei, Bd. B.P. Haşdeu, Str. Izvor, apoi pe traseul actual.

2. În noaptea de 16/17.05.2015, linia de noapte N121 va funcţiona pe traseul de bază între „Zeţarilor” şi intersecţia Cal. 13 Septembrie/Str. Izvor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Izvor, Str. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, până la Piaţa Unirii.

3. În ziua de 17.05.2015, se vor lua următoarele măsuri:

A. Liniile de troleibuze vor funcţiona pe trasee modificate, astfel:

Linia 61 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Master” şi intersecţia Şos. Cotroceni/Bd. Gh. Marinescu, apoi comun cu linia 62, pe Şos. Cotroceni, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Gara de Nord, cu întoarcere prin Str. Witing, Cal. Plevnei, Str. Constantin Noica, Şos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu.

Linia 66 va funcţiona pe traseul de bază numai între ,,Spitalul Fundeni” şi ,,Piaţa Rosetti”.

Linia 85 va funcţiona pe traseul de bază numai între terminalul ,,Baicului” şi ,,Piaţa Rosetti”. Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază numai între terminalul ,,Arena Naţională” şi ,,Piaţa Rosetti”.

Liniile 69, 70, 79 şi 91 nu vor funcţiona în data de 17.05.2015.

Pentru preluarea călătorilor de pe aceste linii, se înfiinţează linia navetă de autobuze 670, care va funcţiona între ,,Bd. Basarabia” şi intersecţia Str. Baba Novac/Şos.Mihai Bravu/Str. Dristorului, pe Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, Str. Constantin Brancuşi, Str. Baba Novac.

Pe acest traseu, autobuzele liniei navetă 670 vor opri în staţiile liniilor 70 şi 79.

Troleibuzele liniilor 66, 85 şi 90 vor opri şi în staţia ,,Piaţa Rosetti’, amplasată pe Str. Dianei.

 

B. Liniile de tramvaie şi autobuze vor funcţiona pe trasee modificate, după cum urmează:

Linia 1 de tramvaie va fi reorganizată în două secţiuni şi va funcţiona astfel:

Secţiunea “Şerban Vodă” – “Calea Vitan” va funcţiona între ,,Şura Mare’’ şi intersecţia Cal. Dudeşti/Şos. Mihai Bravu pe traseul Str. Şura Mare, Şos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Calea Şerban Vodă, Bd. Gheorghe Şincai, Str. Nerva Traian, Bd. Octavian Goga, Cal. Dudeşti, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, Bd. Gheorghe Şincai, Calea Şerban Vodă, Şos. Olteniţei, Str. Şura Mare.

Secţiunea “Şoseaua Viilor – “Pasaj Basarab” va funcţiona în ambele sensuri între ,,Şura Mare’’ şi Piaţa Iancului pe traseul: Str. Şura Mare, Şos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. Dr. Constantin Istrate, Şos. Progresului, Bd. TimiŞoara, Bd. Vasile Milea, Şos. Orhideelor, Pasaj Basarab, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu.

Liniile 40 şi 56 vor funcţiona între ,,Piaţa Sf. Vineri” şi intersecţia Calea Călăraşilor/Str. Traian, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Str. Traian, Bd. Ferdinand, Şos. Pantelimon, Bd. Chişinău, Bd. Basarabia, apoi pe traseele actuale.

Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Cora Pantelimon” şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/Şos. Mihai Bravu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Şos. Mihai Bravu, prin Pasajul Hurmuzachi, Şos. Mihai Bravu, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Pasaj Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii (comun cu linia 381), Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Bd. Carol I, până la Piaţa Rosetti.

Liniile 116 şi 313 vor funcţiona pe traseele de bază între ,,Gara Progresul”, respectiv ,,Turnu Mǎgurele” şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/Splaiul Unirii, apoi pe un traseu modificat, prin Splaiul Unirii, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, Calea Şerban Vodă, respectiv Bd. Tineretului, apoi pe traseele actuale.

Linia 117 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Bacău” şi Piaţa Unirii, unde va întoarce din Bd. Regina Maria pe Str. Bibescu Vodă, Aleea II (capăt linie 783), Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, apoi pe traseul de bază.

Liniile 122 şi 268 vor funcţiona pe traseele de bază, între ,,Complex Cartier Latin”, respectiv ,,Valea Oltului” şi intersecţia Calea Victoriei/Str. C.A. Rosetti, apoi pe un traseu modificat, pe Calea Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bǎlcescu, cu întoarcere pe Bd. G-ral Gh. Magheru, Piaţa Romană, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, apoi pe traseele actuale.

Linia 123 va funcţiona pe traseul de bază între ,,C.E.T. Sud Vitan” şi intersecţia Calea Vitan/Calea Dudeşti/Bd. Octavian Goga, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Octavian Goga, Pasaj Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Bd. Nicolae Bǎlcescu, Bd. G-ral Gh. Magheru, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Cal. Plevnei, Şos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, cu întoarcere pe Str. Witing, Calea Plevnei, Str. Ştirbei Vodǎ, Calea Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Universităţii, Bd. I.C. Brătianu, prin Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Pasajul Mărăşeşti, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, apoi pe traseul actual.

Linia 124 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Romprim” şi intersecţia Calea Vitan/Calea Dudeşti/Bd. Octavian Goga, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Octavian Goga, Pasaj Mărăşeşti, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Bd. Carol I, până la Piaţa Rosetti.

Linia 133 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Gara Basarab” şi intersecţia Str. Traian/Bd. Pache Protopopescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Pache Protopopescu, Şos. Mihai Bravu, prin Pasajul Hurmuzachi, Şos. Mihai Bravu, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, apoi pe traseul actual.

Linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între ,,C.E.T. Vest Militari” şi intersecţia Şos. Pandurilor/Calea 13 Septembrie, cu întoarcere după scuarul central.

Liniile 137 şi 138 vor funcţiona pe traseele de bază, între ,,Carrefour Militari”, respectiv ,,Cartier Militari”, şi intersecţia Calea Victoriei/Str. C.A. Rosetti, apoi pe un traseu modificat, pe Calea Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bǎlcescu, cu întoarcere pe Bd. G-ral Gh. Magheru, Piaţa Romană (comun cu linia 168), Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, apoi pe traseele actuale.

Linia 163 va funcţiona între ,,Cartier Giuleşti Sârbi” şi intersecţia Calea Plevnei/Str. Ştirbei Vodă apoi pe un traseu modificat, pe Str. Ştirbei Vodă, Str. Berzei, cu întoarcere pe Calea Plevnei, apoi pe traseul actual. 

Linia 232 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Platforma Comercială Arcade Berceni” şi Piaţa Unirii, unde va întoarce din Bd. Regina Maria pe Str. Bibescu Vodă, Aleea II (capăt linie 783), Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. Dr. C-tin Istrate, apoi pe traseul actual.

Linia 336 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Complex Comercial Apusului” şi intersecţia Splaiul Independenţei/Bd. Eroilor, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Gh. Marinescu, apoi pe traseul actual.

Linia 312 va funcţiona între ,,Piaţa de Gros” şi intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir/Splaiul Unirii, apoi pe un traseu modificat, pe Splaiul Unirii, Calea Văcăreşti, apoi pe traseul actual.

Linia 385 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Oltului” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/Str. Tudor Vladimirescu, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Tudor Vladimirescu, Bd. George Coşbuc, Bd. Regina Maria, Str. Bibescu Vodă, Aleea II (capăt linie 783), cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. George Coşbuc, Str. Tudor Vladimirescu, Calea 13 Septembrie, apoi pe traseul de bază.

Linia 601 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Semănătoarea” şi intersecţia Splaiul Independenţei (malul drept)/Bd. Eroilor/Str. Ştirbei Vodă (Podul Eroilor), apoi pe Str. Ştirbei Vodă, Calea Victoriei, Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Carol I, terminal ,,Piaţa Rosetti’’, cu întoarcere pe Bd. Carol I, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Calea Plevnei, Str. Ştirbei Vodă, Splaiul Independenţei, apoi pe traseul actual. 

Linia 668 va funcţiona între terminalul ,,Valea Oltului” şi intersecţia Bd. Eroilor/Splaiul Independenţei (malul drept), apoi pe un traseu modificat, pe Podul Eroilor, Splaiul Independenţei (malul stâng), Pod Cotroceni, cu întoarcere pe Splaiul Independenţei (malul drept), Bd. Eroilor, apoi pe traseul actual.

Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Aeroportul Henri Coandă” şi Pasajul Unirii, apoi prin Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir,  Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Str. Bibescu Vodă, Aleea II, cu întoarcere pe Splaiul Unirii, Bd. Mărăşeşti, Bd. Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii, Bd. I. C. Brătianu, apoi pe traseul actual.

Linia turistică va funcţiona între ,,Piaţa Presei” şi intersecţia Calea Victoriei/Str. Dem I. Dobrescu, apoi pe Str. Dem I. Dobrescu, cu întoarcere pe Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gh. Magheru, apoi pe traseul actual.

  Precizăm că, în data de 17.05.2015, liniile de troleibuze vor funcţiona pe trasee modificate pe toată durata zilei, iar liniile de tramvaie şi autobuze vor reveni pe traseele de bază odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie de către Brigada de Poliţie Rutieră.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de preluare a călătorilor, începând din data de 16.05.2015, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, pe linia de autobuze 185 se înfiinţează staţiile “Arefului”, “Dantelei” şi “Lavei”, situate pe arterele cu aceeaşi denumire.

Cu ocazia relansării liniei turistice „Bucharest City Tour”, duminică, 17.05.2015, începând cu ora 17:00, călătorii din autobuzele supraetajate vor avea prilejul să se bucure nu numai de plimbarea prin Capitală, ci şi de muzica interpretată de Fanfara RATB, condusă de maestrul Ion Drăgoi.

Vă invităm la o plimbare agreabilă, în compania muzicii de promenadă, să marcăm împreună un nou sezon Bucharest City Tour !

Cu ocazia desfăşurării evenimentului cultural “NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR”, în noaptea de 16/17.05.2015, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va înfiinţa o linie specială, care va funcţiona între orele 21:00-04:00, pe traseul: Palatul Parlamentului (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Cal. 13 Septembrie, Str. Izvor, Bd. B. P. Hasdeu, Str. Vasile Pârvan, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Naţional), Str. Baldovin Pârcălabul, Bd. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Cal. Griviţei, Bd. Dacia (Muzeul Literaturii), Piaţa Romană, Cal. Dorobanţilor (Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi), Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff (Muzeul Naţional de Geologie), Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei (Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie), Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Cal. Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei (Muzeul Bellu), cu întoarcere pe Şos. Viilor, Str. Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Naţional) Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. Libertăţii, Cal. 13 Septembrie.

Se vor efectua opriri în următoarele puncte:

  • Muzeul Naţional de Artă Contemporană - Calea 13 Septembrie
  • Muzeul Militar - Str. Mircea Vulcănescu
  • Muzeul Literaturii - Bd. Dacia
  • staţia “Piaţa Romană” aferentă liniilor 79 şi 86
  • staţia ,,Piaţa Dorobanţilor’’ aferentă liniilor 131, 301, 330, 331, 335 – Calea Dorobanţilor
  • Şos. Kiseleff - înainte de intrarea în Piaţa Victoriei, în staţia aferentă liniei turistice
  • Muzeul Naţional George Enescu - Cal. Victoriei, înainte de intersecţia cu Str. Gh. Manu
  • Muzeul Naţional de Artă al Romaniei - în Piaţa Revoluţiei (în staţia aferentă liniei turistice)
  • Muzeul Municipiului Bucureşti – Calea Victoriei, după intersecţiile cu Bd. Regina Elisabeta
  • Muzeul Naţional de Istorie (în staţia aferentă liniei turistice) - Str. Lipscani
  • staţia ,,Piaţa Unirii 1” afarentă liniilor 104, 116, 117, 123, 124, 312, 313, 783 – Piaţa Unirii
  • Piaţa Eroii Revoluţiei, în dreptul Cimitirului Şerban Vodă
  • Muzeul Tehnic Naţional  - Str. 11 Iunie, în staţia “Parcul Carol I” aferentă liniei 232

Transportul pe această linie specială va fi gratuit şi se va desfăşura după următorul program:

Plecări în traseu de la Palatul Parlamentului: 21:00 ; 22:30 ; 24:00 ; 1:30 ; 3:00 ; 4:30

Plecări în traseu de la Piaţa Unirii: 22:00 ; 23:30 ; 1:00 ; 2:30 ; 4:00

De asemenea, liniile de noapte N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119 şi N121, ale căror trasee sunt în zona muzeelor deschise cu ocazia evenimentului, vor funcţiona pe parcursul întregii nopţii, la intervale de 50 de minute.

Începând din data de 15.05.2015, linia turistică “Bucharest City Tour” va fi din nou la dispoziţia bucureştenilor şi a turiştilor care doresc să facă un tur al oraşului cu cele patru autobuze supraetajate.

Linia va funcţiona între orele 10.00-21.00, pe traseul deja cunoscut - Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şos. Kiseleff şi Piaţa Presei – traseu ce cuprinde 14 staţii şi care este parcurs în cca. 50 de minute.

Călătoriile cu Bucharest City Tour vor avea aceleaşi tarife, rămase neschimbate de la data inaugurării liniei, 28 iulie 2011, respectiv: 25 lei/card, pentru adulţi şi 10 lei/card, pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, beneficiază de transport gratuit.

Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura din autobuzele turistice.

Turiştii au la dispoziţie ghiduri audio în limbile română, engleză, franceză şi italiană, hărţi şi pliante, cu informaţii despre obiectivele turistice de pe traseu, precum şi sistem internet wireless gratuit.

În vederea remedierii unei avarii la o conductă de apă pe Bd. Dinicu Golescu, în zona benzinăriei MOL, în ziua 12.05.2015, între orele 0:00 şi 24:00, se restricţionează traficul rutier general pe tronsonul Str. Witing-Str. Mircea Vulcănescu, sensul spre Str. Berzei. Din această cauză, liniile de transport public din zonă vor funcţiona pe trasee modificate astfel:

Linia 44 va funcţiona între "Cartier 16 Februarie” şi Gara Basarab (cap linie 35) pe Calea Giuleşti şi Şos. Orhideelor.

Linia 178 va funcţiona pe traseul actual între "Cartier Militari” şi intersecţia Bd. Dinicu Golescu/Str. Witing, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre "Sala Palatului” pe Str. Witing, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu, apoi pe traseul actual.

Celălalt sens nu se modifică.

Pe acest traseu, autobuzele vor opri pe Cal. Plevnei în staţia "Witing”, comun cu liniile 123, 133 şi 163.

Pentru preluarea călătorilor, se înfiinţează linia specială 644, care va funcţiona între "Gara Basarab” (comun cu linia 282) şi "Vasile Pârvan” (comun cu linia 24), pe Bd. Dinicu Golescu, Str. Witing, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu, Str. Berzei, cu întoarcere pe Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Cobălcescu, Str. Berzei, Bd. Dinicu Golescu.

Autobuzele vor efectua opriri pe Bd. Dinicu Golescu în staţiile aferente liniei 178, pe Cal. Plevnei în staţia "Witing”, comun cu liniile 123, 133 şi 163, iar pe Str. Sf. Constantin şi Str. Cobălcescu, în staţiile de tramvaie.

Cu ocazia evenimentului sportiv “Crosul Universităţii”, ce va avea loc în data de 10.05.2015, între orele 11:00 – 12:30, se va restricţiona traficul rutier pe traseul de desfăşurare a crosului: Facultatea de Drept, Bd. Mihail Kogǎlniceanu, Splaiul Independenţei, Şos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, până la parcarea Cora Lujerului, precum şi pe arterele adiacente, care intersectează traseul mentionat.

Din această cauză, în ziua de 10.05.2015, începând cu ora 09:30, la dispoziţia Brigăzii Rutiere, liniile de transport public din zonă vor funcţiona pe trasee modificate, astfel:

 

A- Modificări trasee pe sens periferie:

Liniile 61, 69, 90, 91 vor funcţiona de la Piaţa Mihail Kogălniceanu pe un traseu modificat pe Calea Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Str. Witing, Calea Plevnei, Str. Constantin Noica, unde vor staţiona la dispoziţia controlorului S.D.C. şi a Brigǎzii Rutiere.

Liniile 104 şi 124 vor funcţiona pe un traseu scurtat între terminalul „Cora Pantelimon”, respectiv „Romprim” şi Pod Haşdeu.

Linia 122 va funcţiona pe traseul de bază între „Piaţa 21 Decembrie 1989” şi intersecţia Bd. Mihail Mihail Kogălniceanu/Bd. B. P. Haşdeu, apoi pe un traseu modificat pe Bd. B. P. Haşdeu, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, de unde reintrǎ în traseul de bază.

Linia 123 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „C.E.T. Sud Vitan” şi Pod Haşdeu, apoi pe un traseu modificat pe Bd. B. P. Haşdeu, Str. Vasile Pârvan, Calea Plevnei, de unde reintrǎ în traseul de bază.

Linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Pod Izvor” şi intersecţia Şos. Pandurilor/Bd. Geniului, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Geniului, Bd. Timişoara, Str. Lujerului, Bd. Iuliu Maniu, de unde reintrǎ în traseul de bază.

Liniile 137, 138 şi 268 vor funcţiona de la intersecţia Bd. Mihail Kogălniceanu/ Bd. B. P. Haşdeu, pe un traseu modificat pe Bd. B. P. Haşdeu, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, Şos. Pandurilor, apoi traseele de bază.

Linia 163 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Giuleşti Sârbi” şi intersecţia Cal. Plevnei/Str. Ştirbei Vodă, apoi pe un traseu modificat pe Str. Ştirbei Vodă, Str. Berzei, cu întoarcere pe Cal. Plevnei, Şos. Orhideelor, apoi traseul de bază.

Linia 236 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Divertiland” şi intersecţia  Splaiul Independenţei/Bd. Eroilor, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Eroilor, Str. Dr. Bagdasar, Şos. Pandurilor, Bd. Geniului, Bd. Timişoara, Str. Lujerului, Bd. Iuliu Maniu, de unde reintrǎ în  traseul de bază.

Linia 336 va funcţiona de la intersecţia Bd. Mihail Kogălniceanu/ Bd. B. P. Haşdeu, pe un traseu modificat pe Bd. B. P. Haşdeu, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, Şos. Pandurilor, Bd. Geniului, Bd. Timişoara, Str. Lujerului, Bd. Iuliu Maniu, apoi traseul de bază.

Linia 601 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Rosetti” şi intersecţia Bd. Mihail Kogălniceanu/Calea Plevnei, apoi pe un traseu modificat pe Calea Plevnei, Str. Constantin Noica, Splaiul Independenţei, de unde reintrǎ în traseul de bază.

B- Modificări trasee pe sens centru:

Troleibuzele liniilor 61, 62, 69, 90, 91, 93, 96 vor staţiona temporar pe Şos. Cotroceni, înainte de Podul Cotroceni, până la trecerea coloanei de sportivi.

Linia 123 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Gara de Nord” şi intersecţia Calea Plevnei/Str. Constantin Noica, apoi pe un traseu modificat pe Calea Plevnei, Str. Vasile Pârvan, Bd. B. P. Haşdeu, Pod Haşdeu, Splaiul Independenţei, apoi traseul de bază.

Linia 336 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Apusului” şi intersecţia Splaiul Independenţei/Bd. Eroii Sanitari/Podul Operei, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei, Pod Haşdeu, Bd. B. P. Haşdeu, Bd. Mihail Kogălniceanu, de unde reintrǎ în traseul de bază.

 Linia 601 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Semǎnǎtoarea” şi intersecţia Splaiul Independenţei/ Bd. Eroii Sanitari/Podul Operei, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei, Pod Haşdeu, Bd. B. P. Haşdeu, Bd. Mihail Kogălniceanu, de unde reintrǎ în  traseul de bază.

Linia 668 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Valea Oltului” şi Piaţa Operei, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenţei, Pod Haşdeu, Bd. B. P. Haşdeu, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, Şos. Pandurilor, Bd. Geniului, de unde reintrǎ în traseul de bază.

Precizăm că, după încheierea evenimentului, liniile RATB vor reveni pe traseele de bază.