La ora 7:00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieșit în traseu, conform graficului de transport.

După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala și a provocat daune financiare masive Societății de Transport Bucuresști, angajații au înțeles că nu pot ignora legea și obligațiile pe care le au față de cetățenii din zona metropolitană București Ilfov.

Manipularea liderilor de sindicat, a căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătățirea condițiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineață. 

Angajații noștri au înteles că trebuie să respecte legea și cetățeanul.

Pentru a identifica vehiculele în traseu și pentru a planifica deplasarea în timp real, utilizatorii STB SA pot folosi aplicația InfoTB. Aceasta poate fi direct descărcată din App Store sau Google Play:

✔️ https://apps.apple.com/ro/app/info-stb/id1454773234

✔️ https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.stbsa

În a cincea zi de grevă, Conducerea STB SA a luat următoarele măsuri ferme pentru deblocarea crizei actuale, ca urmare a patru tentative eșuate de comunicare și negociere cu liderii sindicali: 

  • Au fost notificați angajații aflați în grevă cu privire la reluarea activității de transport public;
  • S-au depus plângeri penale împotriva celor care au declanșat protestul ilegal;
  • Se vor aplica prevederile contractului colectiv de muncă și ale contractului individual de muncă pentru salariații care nu și-au îndeplinit obligațiile de serviciu în aceste zile de grevă, beneficiind bineînțeles de clemența dată de Consiliul de Administrație.

De asemenea, pe site-ul STB SA a fost publicat un anunț de angajare pentru personal calificat în meseria de conducător autobuz - https://stbsa.ro/angajari.

Nu ne mai permitem să fim captivi unor angajați manipulați care protestează în continuare fără să aibă cerințe concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. 

Starea financiară a societății este grav afectată. Este posibil ca salariații STB SA să nu-și poată primi salariile. 

În același timp, se fac și niște pași în viitor. Va exista o discuție cu șefii de autobaze și depouri. Caracatița din STB SA trebuie stârpită. Implicarea sindicatului la toate nivelurile de conducere a făcut posibilă declanșarea acestei greve ilegale, motiv pentru care cei responsabili vor răspunde în fața legii. 

Mulțumim celor care au ieșit în traseu pentru a-și face datoria fața de bucureșteni și au ințeles gravitatea situației. Sunt așteptați și restul angajaților să-și reia activitatea.

 

Ca urmare a grevei ilegale, în conformitate cu art. 121 din Legea societăților nr. 31/1990,  în calitate de Director General, am convocat în ședința extraordinară comună membrii Adunării Generale a Acționarilor și ai Consiliului de Administrație, ședință la care a participat și Primarul General al Capitalei Nicușor Dan, respectiv Viceprimarul Stelian Bujduveanu. 

La finalul întâlnirii, am ajuns la concluzia că orice continuare a grevei ilegale poate duce la riscul de insolvență. 

Pagubele înregistrate în cele trei zile de grevă ilegală sunt estimate în momentul de față la o valoare de aproximativ 14 milioane de lei, acestea punând în pericol locurile de muncă ale tututor salariaților. În cazul în care această grevă ilegală nu încetează, veniturile vor continua să scadă, astfel încât fondul de salarii poate fi iremediabil afectat.

În cadrul ședinței, Consiliul de Administrație a decis, ca soluție de deblocare a crizei actuale, să nu se efectueze cercetări disciplinare pentru angajații care vor intra de astăzi în traseu, în condițiile în care nu există fapte de natură penală. Toți salariații care vor împiedica accesul în traseu a altor colegi, vor fi cercetați disciplinar conform Regulamentului Intern. 

Repercusiunile acestei acțiuni sindicale, declarată de Tribunalul București ca fiind ilegală, sunt din păcate resimțite de toți bucureștenii din zona metropolitană Bucuresti Ilfov.

Rog angajații să nu dea crezare reprezentanților Sindicatului majoritar care manipulează în continuare asigurând angajatii ca pot fi plătiți “din fondul de grevă”. 

O criză de asemenea amploare trebuie urgent oprită. Societatea trebuie eficientizată acum mai mult ca niciodată. Planul de management trebuie pus în aplicare ținând cont și de urmările grevei sindicale. 

Încă de la primele ore ale dimineții, o parte din angajați au decis să iasă în traseu, respectând hotărârea judecătorească. STB SA face în continuare apel și la ceilalți angajați de a respecta legea și de a-și îndeplini obligațiile de serviciu. Sunt așteptați cu toții să iasă în traseu conform programului de transport.

 

Tribunalul București a decis astăzi că protestul salariaților STB SA este ilegal, aceștia fiind obligați să-și reia activitatea. Astfel, angajații STB SA sunt așteptați să iasă de îndată în traseu conform graficului de transport.
Călătorii din zona metropolitană, care pe durata grevei nu au putut utiliza titlurile de călătorie achiziționate, vor beneficia de o prelungire a valabilității echivalentă cu zilele în care nu a fost desfășurată activitatea de transport public.
Ne cerem scuze tuturor călătorilor pentru disconfortul creat și asigurăm utilizatorii de faptul că STB SA a analizat circumstanțele ce au condus la declanşarea acestui protest și a dispus măsuri în consecință pentru cei care au fost implicați în această acțiune sindicală ilegală.

Ca urmare a  hotărârii Tribunalului București prin care instanța de judecată dispune suspendarea grevei declanșate la Societatea de Transport București STB SA și reluarea de îndată a activității, angajații societății au obligația de a respecta decizia instanței și de a ieși în traseu conform itinerariului și foii de parcurs. 

Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureștenilor din zona metropolitană și ignorarea cu bună știința a unei decizii judecătorești poate atrage răspunderea penală pentru personalul implicat în această acțiune. 

STB SA face apel la simțul de responsabilitate al angajaților săi și le solicită în mod public acestora să reia imediat activitatea de transport public. De asemenea, îi asigurăm pe bucureșteni că vom lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate.

 

Tribunalul București a dispus astăzi, la ora 14:00, încetarea protestului spontan, angajații STB SA fiind obligați să-și reia activitatea. Astfel, toate vehiculele STB SA vor ieși în traseu conform graficului de transport.

Bucureștenii din zona metropolitană, care pe durata grevei nu au putut beneficia de titlurile de călătorie achiziționate, vor primi o zi de călătorie gratuită. Ne cerem scuze tuturor călătorilor pentru disconfortul creat și asigurăm utilizatorii de faptul că STB SA a analizat circumstanțele ce au condus la declanșarea acestui protest și a dispus măsuri în consecință pentru cei care au fost implicați în această acțiune sindicală ilegală.

 

Ca urmare a protestului ilegal al unor salariați din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanților Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziționate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri și autobaze. Menționăm faptul că întreruperea lucrului este o acțiune ilegală și nu se vor plăti orele nelucrate salariaților implicați. De asemenea, STB SA se va adresa instanței pentru a declara greva ilegală și pentru recuperarea prejudiciului.Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, făra a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităților, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalți operatori de transport din zona metropolitană.Pe această cale, ne cerem scuze pentru inconveniențele create și asigurăm bucureștenii că STB SA depune toate eforturile legale pentru a relua activitatea conform graficului de transport.

 

ACTUALIZARE:

Având în vedere finalizarea lucrărilor de remediere a deficienței care a survenit la rețeaua publică de canalizare de pe Calea Călărași nr. 157, începând cu data de 16.01.2022, linia 40 va reveni la traseul de bază, iar linia navetă de autobuze 640 va fi desființată.

 

Începând de sâmbătă, 15.01.2022, ora 06:00, până duminică, 16.01.2022, ora 16:00, tramvaiele liniei 40 vor circula pe un traseu modificat, pentru a permite executarea unor lucrări de remediere a unei deficiențe care a survenit la rețeaua publică de canalizare de pe Calea Călărași nr. 157.

Astfel, tramvaiele liniei 40 vor circula pe traseul de bază între terminalul “Complex Comercial Titan” și intersecția Bd. Basarabia/ Bd. Chișinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Chișinău, Șos. Pantelimon, Șos. Iancului, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, terminal “Piața Sf. Vineri”.

Pentru preluarea fluxurilor de călători, va fi înfiinţată linia navetă de autobuze 640, care va funcţiona pe următorul traseu: terminal “Bd. Basarabia”, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Bd. Basarabia, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, terminal “Piața Sf. Vineri”, cu întoarcere pe Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Calea Călărași, Bd. Basarabia, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, terminal “Bd. Basarabia”.

Autobuzele liniei 640 vor efectua opriri pe Bd. Basarabia și Calea Călărași (în stațiile liniei N109), pe Str. Sf. Vineri (în stațiile liniei 385) și pe Bd. Mircea Vodă (în stațiile liniilor 116, 117, 313).  

 

Începând de sâmbătă, 15.01.2022, traseele liniilor de autobuz 231 şi 343 vor fi comasate, iar noua linie va funcționa sub indicativul 343, între terminalele „Fundeni” şi „Cartier Henri Coandă”, în vederea optimizării rețelei de transport public.
Astfel, autobuzele liniei 343 vor circula pe următorul traseu:
pe sensul spre terminalul „Cartier Henri Coandă”: terminal „Fundeni”, Str. Piersicului, Str. Drumul Gării, Str. Iza, bretea pasaj Fundeni, Şos. Fundeni, Str. Gherghiţei, Autostrada A3, Șos. Fabrica de Glucoză, Calea Floreasca, Bd. Mircea Eliade, Str. Av. Radu Beller, Calea Dorobanţi, Bd. Aviatorilor, Bd. Beijing, Str. Nicolae Caramfil, Şos. Pipera, Pasaj CFR Pipera, Bd. Pipera, cu întoarcere în rondul de la intersecţia Bd. Pipera/Şos. Bucureşti Nord, apoi pe Bd. Pipera, Str. Câmpul Pipera, Str. Ştefan Mihăilescu-Brăila, Bd. Mircea Veroiu, Drumul Nisipoasa, Bd. George Constantin, Str. Biharia, terminal „Cartier Henri Coandăʺ;
pe sensul spre terminalul „Fundeni”: terminal „Cartier Henri Coandăʺ, Str. Biharia, Bd. Mircea Veroiu, Str. Ştefan Mihăilescu-Brăila, Str. Câmpul Pipera, Bd. Pipera, Pasaj CFR Pipera, Şos. Pipera, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Beijing, Bd. Aviatorilor, Calea Dorobanţi, Piaţa Dorobanţi, Str. Av. Radu Beller, Bd. Mircea Eliade, Calea Floreasca, Șos. Fabrica de Glucoză, Autostrada A3, Str. Gherghiţei, Şos. Fundeni, bretea pasaj Fundeni, Str. Iza, Str. Drumul Gării, Str. Piersicului, terminal ʺFundeniʺ.
Autobuzele vor opri în stațiile actuale ale liniei 231 pe tronsonul cuprins între terminalul „Cartier Henri Coandăʺ și Piața Charles de Gaulle, respectiv în stațiile actuale ale liniei 343 pe tronsoanele cuprinse între Piața Dorobanți și intersecția Șos. Fabrica de Glucoză/ Str. Petricani și între intersecția Șos. Colentina/ Șos. Fundeni/ Str. Gherghiței și terminalul “Fundeni”.
Suplimentar, autobuzele vor efectua opriri pe Str. Gherghiței, în stațiile nou înființate “Șos. Colentina”, “Litoralului”, “Nicolae Zamfir”, “Agregatelor” (pe sensul spre terminalul „Cartier Henri Coandă”) și “Agregatelor”, “Gherghiței” (comun cu linia 382) și “Șos. Colentina” (pe sensul spre terminalul “Fundeni”), precum și pe Calea Dorobanți, în stațiile “Piața Charles de Gaulle” (pe ambele sensuri, comun cu liniile 131, 282, 301, 330, 331, 331B și 335). Stația “Șos. Colentina” va funcționa pe Str. Gherghiței, pe sensul spre terminalul “Fundeni”, după finalizarea lucrărilor de amenajare a acestei stații. 

Programul de circulație aferent noului traseu al liniei 343 va putea fi accesat la acest link: https://stbsa.ro/ora_statii.

 

Începând de sâmbătă, 15.01.2022, autobuzele liniilor 137, 610, N110 și N610 vor efectua opriri ȋn staţia „Piața Danny Huwe”, aferentă liniei de autobuz 139, situată pe Bd. Geniului, pe sensul spre Bd. Timișoara, în vederea facilitării transbordărilor în această zonă.

De la aceeași dată, staţia de autobuz „Piața Danny Huwe”, amplasată pe Bd. Timișoara, pe sensul spre Bd. Paul Teodorescu (fostul Bd. Vasile Milea), va fi suspendată.

 

Începând de sâmbătă, 15.01.2022, autobuzele liniilor 205 și 261 vor efectua opriri suplimentare pe ambele sensuri de mers, în noua stație „Complex Comercial”, situată pe Șos. Gheorghe Ionescu Sisești, între stațiile „Bd. Apicultorilor” și „Universitatea Bioterra”.

 

Începând de joi, 30.12.2021, de la ora 10:00, autobuzele liniilor 125, 141, 220 și N105 vor efectua opriri suplimentare pe ambele sensuri de mers, în noua stație „Dumitru Brumărescu 14”, situată pe Str. Dumitru Brumărescu, în dreptul ansamblului de locuințe „The Grand Kristal Residence City”, între stațiile „Vulcan” și „I.M.G.B. Poarta 3”.

 

Având în vedere prognoza meteo pentru următoarea perioadă, Societatea de Transport București - STB SA a decis menținerea circulației autobuzelor pe calea de rulare a tramvaielor și după data de 27.12.2021.

Astfel, autobuzele liniilor 135, 143, 182, 232, 330, 382 și 439 vor circula în continuare pe liniile de tramvai și vor efectua opriri în stațiile de la peron.

În situația în care condițiile meteorologice vor crea dificultăți în desfășurarea circulației acestora  pe calea de rulare a tramvaielor, autobuzele vor reveni pe spațiul carosabil și vor efectua opririle în stațiile inițiale, situate pe banda 1, la trotuar.

STB SA va informa călătorii în timp util asupra modificărilor survenite, prin toate canalele de care dispune.

Menționăm că măsura prin care autobuzele circulă pe linia de tramvai a fost implementată în anumite zone din Capitală în vederea fluidizării traficului rutier general și a transportului public, precum și pentru a asigura o frecvență predictibilă a mijloacelor de transport în comun, o durată scăzută a călătoriilor și o creștere a gradului de confort al utilizatorilor.

Prin această utilizare comună a căii de rulare, sunt facilitate transbordările între vehiculele celor două moduri de transport, iar accesul în vehicule este mai ușor de realizat.

 

Începând de luni, 27.12.2021, va fi înființată o nouă linie de autobuz, care va funcționa cu indicativul 322, între terminalele „Cartier Rezidențial Dimri” și „Parcul Drumul Taberei, îmbunătățind astfel serviciul de transport public pe Prelungirea Ghencea și asigurând preluarea călătorilor din noile ansambluri rezidențiale construite de-a lungul acestei artere.

Autobuzele liniei 322 vor circula pe următorul traseu:

pe sensul de mers spre terminalul „Parcul Drumul Taberei”: terminalul „Cartier Rezidențial Dimri”, Prelungirea Ghencea, Str. Râul Doamnei, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Brașov, unde autobuzele vor întoarce în stația „Parcul Drumul Taberei”;

pe sensul de mers spre terminalul „Cartier Rezidențial Dimri”: terminalul „Parcul Drumul Taberei”, Str. Brașov, Prelungirea Ghencea.